România aduce acasă un important premiu european prin proiectul Kidibot!

România aduce acasă un premiu important la nivelul întregii Uniunii Europene: Best Social Inclusion Startup la Startup Europe Awards, din cadrul Startup Europe Summit 2019, prin proiectul Kidibot, o platformă educațională ce motivează copiii să citească și să învețe mai mult.


Evenimentul a fost organizat de către Comisia Europeană cu sprijinul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Dintre cele 5 secțiuni ale concursului, una a fost câștigată de proiectul românesc, restul premiilor fiind adjudecate de proiecte din Danemarca, Macedonia, Estonia și Marea Britanie.

Premiul a fost înmânat de către Maryia Gabriel, Comisarul European pentru Economie și Societate Digitală, Alexandru Petrescu, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Juan Manuel Revuelta, Președinte Fundației Finnova.

Astfel, Kidibot ajunge la un total de 10 distincții câștigate în ultimii 2 ani de zile. Dintre acestea menționăm:

  • Locul 1 la Gala Societății Civile 2018, Secțiunea Tineret.
  • Locul 1 la Concursul de CSR „Electrica pune România într-o altă lumină” 2018.
  • Locul 1 la E-ON Energy Globe Awards 2018, Secțiunea Tineret.

”Această recunoaștere la nivel internațional oferită de către Comisia Europeană ne onorează și ne motivează să mergem mai departe. Acest premiu îl dedicăm miilor de părinți și cadre didactice implicate alături de noi în lupta pentru a oferi o educație mai bună copiilor din România.”, declară Alina Ferșeta, co-fondator Kidibot.

”Misiunea noastră este să ajutăm milioanele de copii din România să aibă parte de o șansa la o educație informală mai mare, o șansă pe care nu ar avea-o nici dacă ar emigra.” declară Constantin Ferșeta, co-fondator Kidibot.

Kidibot este implementat în România de către Asociația StartEvo.

Despre Kidibot:
Kidibot este o platformă educațională destinată copiilor de 6-18 ani din România și Statele Unite ale Americii. În România, platforma este utilizată de copii din peste 22% din școlile din țară.

92.17% dintre părinți declară că Kidibot le ajută copiii să citească și să învețe mai mult, creându-le astfel de mici deprinderi sănătoase.

Povestea este haioasă: Crocobeții sunt niște extratereștri nesuferiți care vor să cucerească Pământul prin lene și prostie. Copiii pot să salveze situația doar dacă se mobilizează și dovedesc că citesc/învață atât materia pentru școală (română, matematică, fizică, istorie, geografie, etc.), dar și despre computere cuantice, bio-programare, educație financiară, astronomie, geologie, etc.. Kidibot este un roboțel simpatic care îi ajută pe copii să devină mai deștepți în Bătăliile grele cu Crocobeții.

Platforma este disponibilă gratuit pe www.kidibot.ro și pe aplicațiile mobile de iOS și Android.
Motivațiile care îi fac pe copii să devină și să rămână interesați de dragostea pentru învățat sunt diverse, de la presiune socială pozitivă, disonanță cognitivă, inspirație de la 130+ personalități din România, până la premii lunare, concursuri.

Despre StartUp Europe Awards

StartUp Europe Awards este o inițiativă a Startup Europe, parte  a Comisiei Europene și Finnova ce funcționează ca suport pentru inovație, care încurajează colaborarea dintre sectorul public și cel privat. Are ca scop crearea unor legături ce facilitează relaționarea între entități si programe europene pentru antreprenori, sprijiniți și de parteneri locali cu impact asupra societății.

Aceste premii sunt susținute și de către Președintele Parlamentului European, Președintele Comitetului Regiunilor, Vice-Președintele Comitetului Economic și Social și de către alți membri ai Parlamentului European.

A inceput Operatiunea ”Kidibot Financial Battles”, sustinuta de Raiffeisen Bank

Status Report: Echipe de Crocobeți au început să ne atace financiar, folosindu-se de faptul că noi, românii (copiii și adulții), nu știm foarte multe despre EDUCAȚIA FINANCIARĂ! Nu știm informații de bază despre pensii, despre economisire, despre investiții, despre cardurile bancare și multe altele… Și, cine nu știe, plătește din buzunar, conform zicalei ”Unde nu e cap, vai de picioare.”

Situația este critică!

Dashboard Bătăliile Financiare Kidibot
Dashboard Bătăliile Financiare Kidibot

Obiectiv: Voi, Luptătorii, trebuie să învățați rapid de pe Kidibot noțiuni de educație financiară ca să poată respinge atacurile ticăloase.

Din fericire, Kidibot, împreună cu prietenii noștri Raiffeisen Bank, printr-un grant câștigat de la Raiffeisen Comunități, ne ajută să devenim mai deștepți și mai cunoscători în ale finanțelor. Fiecare quiz are și un micro-curs aferent. Aveți aici lista completă a quizurilor de educație financiară!

Raiffeisen Bank

Întâi, din micro-cursuri învățăm ce sunt creditele/depozitele bancare/asigurările/acțiunile și multe altele după care răspundem la quizurile respective.

Echipele care reușesc să respingă atacurile Crocobeților, dovedind că au învățat despre finanțe vor primi puncte bonus și …. Kidicoini!

Cum arată un Panou de Control al Bătăliilor unui Luptător Kidibot
🙂

Am menționat că toate punctele câștigate în cadrul operațiunii KIDIBOT FINANCIAL BATTLES vă cresc șansele dramatic ca să câștigați premiul cel mare (un iPHONE X), ascuns într-un artefact care se teleportează în continuu pe platforma Kidibot? Este Kidibot X Quest, susținut de Electrica! Detalii aici…

Deasemenea, veți mai primi premii de la prietenii Kidibot, în ordine aleatoare (Editura NICULESCU, Editura Arthur, Editura Corint Junior, Editura Humanitas Junior, Robofun, Interbrand).

Mult succes, dragi Kidiboți! Planeta, familia și echipa voastră au mare nevoie de voi și de creierele voastre! Haideți să îi învingem pe Crocobeți și să le arătăm că suntem mai deștepți decât ei!

Kidibot over and out!

Kidibot a castigat Locul 1 la E-ON Energy Globe Award 2018, Sectiunea Tineret

În numele tuturor părinților și profesorilor din Mișcarea Kidibot, mulțumim e.on pentru un premiu extraordinar – Locul I la E-ON ENERGY GLOBE AWARD 2018, Sectiunea Tineret, pentru Kidibot Romania.

Mulțumim de asemenea și partenerilor E-ON de la aceasta Gală care ne-au acordat premiile – BRD Groupe Societe Generale și Vaillant Romania.

Acest premiu ne motivează și ne energizează să mergem mai departe, să inspirăm și să educăm cât mai mulți copii.

Acest premiu vi-l dedicăm vouă, celor implicați în Mișcarea Kidibot!

 

 

 

 

Noutati de la Kidibot, odata cu inceperea scolii

Dragi părinți, învățători și profesori,

Noi, cei de la Asociația StartEvo, prin Kidibot, vă dorim să aveți un an școlar superb, cu foarte multe realizări și cu foarte multe destine schimbate în bine.

În acest sens, ne-am pregătit să vă fim un ajutor serios, atât părinților cât și profesorilor.

Beneficiul principal? Să motivăm copiii să citească și să învețe mai mult!

1. Pe luna Septembrie avem 7 (șapte) concursuri diferite cu premii pentru copilași.
Premii:
1 laptop fain
cărți superbe pentru toată clasa


cărți pentru luptători
smartwatch-uri
kit robotică ARDUINO și multe altele.

Partenerii noștri care vă dau premiile superbe sunt Editura HUMANITAS, Editura CORINT, Editura NICULESCU, Fisher Internațional (prin CartiEngleza.ro), RoboFun.ro.

Pentru copiii care sunt în perioada 26 – 30 septembrie în București, suntem parteneri la Bucharest Science Festival, unde îi motivăm pe toți copiii participanți să învețe și mai ales, să rețină cât mai multe 🙂

 

Vedeți aici detalii concursuri …

2. Am lansat KIDISMILE-urile

Copiii care răspund corect la quizuri primesc și câte un gif animat haios, care îi fac să râdă pe Crocobeți. Învățatul trebuie să fie distractiv. 🙂

3. Aveți toate celelalte modalități de motivare de pe Kidibot, iar acum lucrăm să adăugăm altele, la sugestia unora dintre Dvs..
Doar ca amintire, cum reușește Kidibot să-i motiveze pe copii să citească și să învețe:

Prin joacă.
Prin distracție.
Prin presiune social pozitivă.
Prin disonanță cognitivă.
Prin curiozitate.
Prin patriotism local.
Prin creșterea respectului de sine.
Prin lucru în echipă.
Prin camaraderie.
Prin implicare socială.
Prin satisfacția că schimbi destine.
Prin dorința de a arăta că poți.
Prin satisfacția că salvezi lumea
Prin dorința de a fi apreciat
Prin obținerea unui scop în viață.
Prin premii (cărți, laptopuri, smatwatch-uri, kituri de robotică, etc, etc)
Prin satisfacția că lucrezi pentru viitorul tău.
Prin inspirație de la Profesori și experți în Educație
Prin exemple pozitive de la 130+ de VIP-uri și prin multe altele.

4. Nu uitați diplomele și adeverințele pe care le veți câștiga (unele automat direct pe site, altele vi le vom trimite noi), atât copiii cât și profesorii. Detalii…

5. Nu uitați la Ședința cu Părinții să le spuneți părinților/profesorilor despre Kidibot (că e GRATUIT și că le poate schimba viața copiilor), precum și despre faptul că dacă vor să îi motiveze suplimentar pe copiii lor, o pot face în paralel cu concursurile noastre. Noi vă vom pune la dispoziție gratuit TOPURILE pe clase și școală, astfel încât, părinții să se organizeze să își premieze suplimentar copiii care merită. Aveți aici mai multe detalii…

Cam atât momentan. Sunt multe lucruri frumoase, unice în lume, pe care vi le pregătim. Ne bazăm pe feedbackul Dvs..

Cu stimă,
Echipa Kidibot