Te INSPIRAM sa lupti pentru visurile tale.

Cea mai intalnita scuza sa nu devii antreprenor (si cea mai proasta)

Published on February 5th, 2013 by

Pe vremuri, cand lucram la BestJobs, am facut un studiu pe vreo 2000 de respondenti, reprezentativ la nivelul tarii, referitor la intentia de a deveni antreprenor. Cifrele erau socante: peste 60-70% din romani sustineau sus si tare ca asta vor face in viata: antreprenoriat!

Toti se saturasera de sefii lor, majoritatea spunea ca daca ar fi in locul lor ar mari salariile angajatilor (adica ei)… Ce sa mai, parea ca tara asta o sa devina un Pamantul Fagaduintei pentru antreprenori.

Problema este ca, si atunci si acum, suntem varza la acest capitol. Ca procent in populatie, stam pe penultimul loc in Europa la acest capitol.

Dar, de ce este asa mare discrepanta intre ce zicem si ce facem? Stiu, suna ca o intrebare retorica 🙂

Oameni de afaceri

Evident, din cauza scuzelor MOTIVELOR 🙂 Nu am timp, am prea mult de munca la job, sunt prea obosit, e criza, e iarna, nu e momentul potrivit, nu stiu ce sa fac exact, taxele, capul plecat sabia nu-l taie, dar de ce sa ma stresez acum… Si multe altele

Dar care este scuza PRINCIPALA? NU AM BANI DE INVESTIT.

Am vorbit cu mai multi doritori de antreprenoriat, sa vedem de ce este asa de mare piedica. Si ce am descoperit este ca in timp ce 1/3 sunt niste probleme reale, restul de 2/3 sunt aberatii venind din necunoastere.

Sa le luam pe rand:

  1. Bani pentru infiintarea unei firme
    Ca sa faci o firma in Romania este foarte simplu fata de cum era pe vremuri. Te duci frumos la Registrul Comertului pe propriile tale picioare, de la Informatii ti se da o foita cu o lista de documente de care ai nevoie (copii buletine, acordul vecinilor, act societate, etc). Faci rost de respectivele documente, le pui intr-un dosar si vii din nou. Tot de acolo iei disponibilitatea pentru numele firmei, depui actele si gata, te cheama dupa cateva zile. Costurile, impreuna cu stampilele sunt undeva sub 150 eur. Nu ai nevoie de avocat, de notar sau altele de genul.
  2. Sediu
    Intr-o vreme de criza, este ideal sa nu dai bani pe sediu. Multi isi iau sediu, mobila, calculatoare, licente, etc. Platesc costurile de servicii ca pentru firme, care toate sunt mai mari (de la Internet pana la gaze). Chiria e mai mare, chiar si la intretinere te umfla daca esti firma. Incepe cu MINIMUL necesar, salveaza fiecare euroi, pentru ca, cel putin la inceput, nu se justifica sa te arunci la costuri. Evident, conteaza si domeniul de activitate, dar, acum, cum sunt foarte multe afaceri care NU au musai nevoie de sediu fizic, problema este mult si simpla.
  3. Costuri periodice, indiferent de cata activitate o sa ai, sunt minim 3:
    1. Contabila (stiu firme mici care prefera sa isi faca ele contabilitatea, sa stea pe la cozi, pe la ITM, etc). Parerea mea este ca nu se justifica de nici o culoare sa iti pierzi timpul pentru aprox 100 eur + TVA/luna. In schimb asigura-te ca ai o contabila careia ii merge creierul, nu doar face inregistrari in inertie. Ar fi bine sa te si sfatuiasca ce sa faci, ca sa iti optimizezi costurile.
    2. Costurile cu contul bancar
    3. Costurile minime cu cheltuielile salariale (tot trebuie sa ai un angajat pe firma, chiar daca esti tu si chiar daca esti cu 1-2 ore pe zi)
  4. Transport: Unii patroni “proaspeti” primul lucru care il vor este masina. Ce patron o sa fiu daca merg cu metroul? Raspuns: Unul destept. Tine cheltuielile la minim, altfel o sa ai o moarte prematura in ale afacerilor.
  5. Telefon mobil. Nu-i asa, orice patron care se respecta trebuie sa aiba un telefon scump. Daca esti la inceput si inca nu ai o activitate sustenabila, atunci un telefon scump este doar un alt cui pe care ti-l bagi in cosciug.
  6. Angajati.
    De departe, in majoritatea companiilor, costuri cu resursele umane sunt foarte mari, daca nu cele mai mari. Unii antreprenori aspiranti se arunca la angajati si la salarii conform perceptiei lor despre aceasta piata. Cea mai mare greseala. Este o metoda sigura sa ramai fara fond de rulaj foarte repede. La inceput trebuie sa o iei cat mai usor, sa iti aduci alaturi de tine oameni care cred in ceea ce faceti, care sa lucreze pentru banii viitori, nu pentru banii prezenti. Ai nevoie de cativa fanatici in echipa, nu de mercenari. Cand ai cat de cat o baza de venituri solida, poti sa incepi sa mai angajezi si mercenari, dar din aproape in aproape.

Lipsa banilor nu ar trebui sa fie o scuza sa demarezi o activitate de antreprenoriat, decat daca, sa zicem, vrei sa faci musai o centrala atomo-electrica, unde ai nevoie de o tona de cash sa ii dai drumul. Dar, in majoritatea domeniilor, in special in domeniul serviciilor, barierele de intrare sunt foarte jos. Insa tine de tine sa te mentii si sa cresti. 🙂 Intreaba si tu pe cineva care are firma sa iti spuna la rece cum merge treaba. Invata din practica, nu din perceptii 🙂 Bafta

 

Ti-a placut? Citeste si:


Iti place pagina? Click aici sa ii dai SHARE!

Taguri:, , , , , , , , , ,

Comments Closed

Comments are closed.

Parteneri inspirationali

(afisati aleator)

Gadgetway





eMag








Bucharest Science Festival


Astroclubul Bucuresti


Editura Corint


Telekom


Humanitas Junior


Editura Arthur





Digi











Stiinta si Tehnica





Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale



Ți-ai făcut cont pe Kidibot?