Cum a fost la West Side Hallo Fest + ce învățăminte au tras copiii noștri pe educație antreprenorială

Cum a fost la West Side Hallo Fest + ce învățăminte au tras copiii noștri pe educație antreprenorială

Săptămâna trecută, pe insula de pe Lacul Morii din Sectorul 6 a fost un mega eveniment: West Side Hallo Fest. Organizator: Primaria Sectorului 6. Puhoaie de oameni (80k+), timp de 3 zile, vreme superbă, concerte, mâncare, tone de dovleci, labirint de baloți de paie, decoruri înspăimântătoare de pus pe social media, muzică bună, oameni costumați în tot felul de arătări, cuțite în cap, etc… Ocazie de zâmbete constante.

Gașca noastră a fost și ea acolo (Kidibot, Asociația StartEvo, Știință&Tehnică, Astroclubul București, Adina Soare, etc). Microscoape, telescoape, câini robotici, experiențe VR, roboți cu roți, picioare, brațe, gaming…

Poza de la final, de duminică seara

Focusul nostru, ca asociație, a fost organizarea unui atelier Kidibot gratuit de Inteligență Artificială, folosind 4 laptopuri.

Eu mă ocupam de acest atelier. Uitați câteva imagini

Alina a zis că vrea să încurajeze cititul și gânditul, cu niște joculețe foarte frumoase de IQ.

Dar, pe lângă asta, am zis să vedem cum putem să-i învățăm ceva pe copiii personali. Buuun. Am făcut consiliu de familie și am pus țara la cale.

Băiatul cel mare a zis că vrea să facă un Turneu/Campionat de Minecraft, cu sloturi de 10 minute și cu donații + o grămadă de premii frumoase prin tragere la sorți (cutii de LEGO MINECRAFT, lava lamp, etc..)

Cel mic a zis că face concurs de tir, cu arme NERF. 5 lei, 5 trageri. Plus multe premii la final, prin tragere la sorți (arma NERF cu apă, cuburi RUBIK, etc).

Concluzii pe care le-au tras pe propria piele:

  • Dacă stai jos, nu vinzi nimic. Trebuie să stai în picioare, să întâmpini potențialii clienți, să vorbești frumos cu ei, să-i inviți să vină… Să te uiți în ochii lor, să zâmbești, să îi bagi în seamă și pe copilași…. De aceea erau și foarte obosiți și la ora 18.00 cel târziu închideau taraba
  • Experiența pe care au primit-o clienții este definitorie. Au învățat să entuziasmeze clienții, atât pe părinți cât și mai ales copiii.
  • Cel mic s-a prins că părinții se foiau nerăbdatori cât timp erau la coadă la trageri, așa că a cărat singur 2 baloți de paie pe care să stea clienții. Asta a scăzut nerăbdarea + a crescut LTV-ul clienților, pentru că părintele ce stătea confortabil pe baloții de paie mai dădea încă 5 lei pentru copilul lui să se joace, iar el să mai stea pe telefon puțin. Așa că la un moment dat aveam 4 scăunele mici pliante + baloți de paie, ca ”sală de așteptare”.
  • Dovada socială: în prima zi, vineri, primele ore, erau puțini oameni. Așa că s-au prins că trebuie să aibă activitate. Așa că dădeau extra bonus timp copiilor existenți, doar să nu fie cu taraba goală.
  • Introduceau artificial ”scarcity”. Anunțau când erau puzderie de doritori la coadă ”În 5 minute fac pauză să mănânc”. 3, 2, 1, Pauză! Revenim în 30 minute…. Clienții stăteau ciorchine.
  • În prima zi, eu mă tot uitam la cel mic și era tot timpul plin. După vreo 4 ore, văd că închide și se duce să-l ajute pe fratele lui. Când îl întreb cum a mers vânzarea, zice, ca un ONGist adevărat: ”pai, am vândut la câțiva copii, după care i-am lăsat să tragă gratis. Dar mâine le cer la toți bani”.
  • Cel mai mult mi-a plăcut cum s-au organizat fiecare cu câteva zile înainte. Cel mare a găsit calculatoare, le-a conectat în LAN, le-a setat, a făcut teste, și-a făcut planuri. Cel mic a desenat împreună cu mama lui o cutie de carton într-o casă bântuită, a făcut fantome prietenoase din pahare de unică folosință, a lucrat la poster, la promovare…
  • A contat foarte mult cum s-au descurcat sub presiune, cu oamenii străini, cu situații la limită (de exemplu, calculatoare care se stricau, părinți care se certau care este primul la coadă, etc…). I-am urmărit din umbră, gata să intervin, dar nu a fost nevoie. Ei au găsit propriile soluții.
  • Ce au trebuit să facă:
    • să gândească fiecare ce vor să facă în funcție de specificul evenimentului. Noi am aflat cu aprox 7 zile înainte, așa că nu am avut foarte mult timp de pregătire.
    • să planifice ce aveau nevoie pentru activitățile lor
    • să adune toate materialele, mese, tehnică, arme, etc
    • să se gândească cum promovează pe insulă acțiunea lor (cu cretă pe astfalt, cu postere A4, cu postere 50×70, cu muzică dată tare, cu beculețe, cu premii, etc)
    • să facă playlistul pe Spotify la muzica de la Turneu. Melodiile trebuiau să fie minim 120 bpm, antrenante, cât de cât cunoscute, măcar de către părinții plătitori, fără limbaj 18+
    • să analizeze necesarul de resurse umane (până la urmă, față de alte evenimente unde au avut ajutoare, aici s-au ambiționat să facă ei tot, cu foarte puțin ajutor extern). Când au capotat de oboseală, au conștientizat că era bine dacă aveau niște ajutoare/voluntari/angajați. Nu-i nimic, așa se învață.
    • să asambleze/dezasambleze zilnic standul
    • să facă promovarea
    • să facă abordarea + vânzarea
    • să facă încasarea (de la părinți/copii), să dea rest, să ajute la partea birocratică
    • să adune bilețelele pentru tragerea la sorți
    • să facă partea operațională (să încarce armele NERF, să le arate copiilor cum să le folosească sau cum să folosească un calculator pentru Minecraft)
    • să se asigure că fiecare client este fericit când pleacă de acolo
    • să facă upsell sau cross-sale (adică să-l trimită către fratele lui, către mine sau către maică-sa, cu cititul)
    • să facă tragerea la sorți la final de eveniment
    • să-i sune pe fiecare câștigător în parte, să se asigure că ajunge premiul la fiecare
    • să-și care lucrurile la mașină și de la mașină acasă, să fie responsabili
    • la finalul fiecărei zile (deși eram rupți de oboseală) să dezbatem ce a mers, ce nu a mers, ce putem să facem mai bine ziua următoare
  • Au învățat că planul de acasă nu se potrivește cu realitatea. De ex, cel mare vroia să facă Turneu de Survival pe Minecraft, gândidu-se la un public țintă de școală gimnazială. Când colo, majoritatea clienților erau copii de grădiniță, maxim clasa a II-a, care nici nu știau să țină mâna pe mouse. Bine că a avut un plan de back-up și a pivotat imediat. S-a adaptat din mers!
  • Am văzut că în funcție de incidența luminii solare, unii copiii nu vedeau pe ecrane. Așa că ne-au adaptat, am pus para-solare, să cream o hrubă artificială
  • Au fost multe alte învățăminte, dar nu le mai scriu aici…

Concluzia generală a fost că astfel de ocazii merită folosite pentru a învăța copiii despre valoarea banilor, pentru a vedea ce presupune să creezi plusvaloare pentru alții, pentru a te distra. Așa cum sunt târgurile de mărțișoare, de vânzare de lucruri vechi sau noi, de limonadă… Orice experiență nouă practică este aur curat pentru micii oameni.

Copiii antreprenori au interacționat cu sute de persoane diferite, au deprins ”people skills” mult mai rapid decât din teorie + au satisfacția muncii. Din banii câștigați, o parte i-au investit în acțiuni pe Bursa de Valori București, alții i-au economisit, alții i-au programat pentru achiziția de ochelari de soare (!). Momentan tot încerc să-i conving că cel mai mare ROI este la investitia în obținerea de micro-skill-uri. Aici mai am de muncă

Sper să vă ajute și pe voi aceste concluzii.

PS: În ziua a doua, după ce am ajutat o fetiță să facă tot felul de lucruri interesante cu AI (țânțari pirați și pisicuțe cu 6 ochi), tatăl ei m-a văzut mai obosit și mi-a dat 10 lei ”pentru o cafea”. Am rămas foarte surprins. Așa că ziua următoare, am pus un borcat de donații pentru Asociație, gen ”tips”, care s-a umplut rapid, aproape fiecare părinte contribuind cu 10 lei. Astfel am mai acoperit din costurile noastre

The post Cum a fost la West Side Hallo Fest + ce învățăminte au tras copiii noștri pe educație antreprenorială appeared first on Comunitatea Kidiboților.

Hai la Halloween Minecraft Tournament! Și la NERF Haunted House Competition! Și la multe alte activități WOW

Hai la Halloween Minecraft Tournament! Și la NERF Haunted House Competition! Și la multe alte activități WOW

Când: vineri, sâmbătă și duminică (27, 28, 29 Octombrie 2023). Oricum, începe vacanțaaaa! Și noaptea de vineri este o eclipsă de Lună care se întâmplă odată la 500 de ani! Buhuhuuuu!

Unde: pe insula de pe Lacul Morii, din Sectorul 6, la cortul Știință&Tehnică (lângă tabla de sah).

WEST SIDE HALLO FEST – cel mai mare festival de Halloween din România va fi organizat de Primăria Sectorului 6, pe insula Lacului Morii, dar și pe digul amenajat. Evenimentul va avea loc în perioada 27-29 octombrie, iar intrarea va fi gratuită. 35.000 de metri pătrați vor fi transformați într-un tărâm de poveste.

Ce vom face noi acolo?

Concurs de tras la țintă cu arme NERF în diverse fantome haioase sau nu. Avem și premii, evident. De exemplu, o pușcă NERF.

Vom avea pentru cei care știu să se joace MINECRAFT turneul de Halloween. Sa va aduceti degetele, pentru ca vom vedea cine supravietuieste! Detalii la fața locului de la organizatorul liceean.

Vom avea atelier de generare de imagini WOW folosind Inteligența Artificială. Uitați o poză de la Focșani Science, ca să vă faceți o idee

Vom avea jocuri de inteligență, de antrenat IQ-ul, cărți frumoase și multe surprize. Și astea sunt doar la mesele Kidibot și ale Asociației StartEvo. Dar gașca Știință&Tehnică o să vină cu mult mai multe surprize. Vă așteptăm!

Buhuhuuu!

The post Hai la Halloween Minecraft Tournament! Și la NERF Haunted House Competition! Și la multe alte activități WOW appeared first on Comunitatea Kidiboților.

CONCLUZII INTERMEDIARE ASUPRA IMPLEMENTĂRII EDUCAȚIEI MONTANE ÎN ȘCOLI ȘI LICEE

CONCLUZII INTERMEDIARE ASUPRA IMPLEMENTĂRII EDUCAȚIEI MONTANE ÎN ȘCOLI ȘI LICEE

Aproximativ acum 1 lună, chiar la începerea școlii, am trimis comunității Kidibot din București (părinți + profesori) o propunere foarte interesantă: Alex Codreanu, ghid montan, fondatorul No Gravity să vina GRATUIT o oră la orice școală din București, în cadrul săptămânii Altfel/Verzi, să facă un atelier despre mersul pe munte (cum ne facem rucsacul, cum ne pregătim, ce facem în anumite situații, etc..

Feedbackul a fost WOW, sute de profesori s-au înscris pe listă, săracul Alex este ocupat luni de zile de-acum încolo.

Buuun.

Care au fost concluziile intermediare ale No Gravity?

Așa că vă împărtășim mai jos lista prescurtată, poate vedem cum ne putem îmbunătăți, să ajutăm mai mulți copii mai bine

De-a lungul scurtei noastre activități de până acum din BUCUREȘTI, în care am ținut ateliere de educație montană la peste 1100 de elevi din ciclul primar și gimnazial, am întâmpinat următoarele PROVOCĂRI:

  • 90% dintre elevi au mai fost în excursii și / sau tabere, majoritatea organizate de cadrele didactice. Chiar și în aceste condiții școlarii sunt nefamiliarizați cu echipamentul montan și cu normele de siguranță pe munte.
  • 90% dintre elevi asociază drumețiile cu utilizarea mașinii sau a telecabinei în zonele montane. (aici e diferența dintre a ”merge la munte” și a ”merge pe munte”.
  • 70% dintre elevi au dificultăți în a-și aminti locul și / sau traseele parcurse în tabere și excursii. Posibilele motive pentru această anomalie sunt:
    o accesul la telefoane mobile pe durata excursiei, implicit absența de facto din excursie și colectiv;
    o numărul mare de elevi care participă simultan la activități, ceea ce diluează interacțiunea individuală cu fiecare elev în parte;
    o lipsa unui plan coerent de lecție Outdoor, eventual și a unui test de fixare a cunoștințelor.
  • Capacitatea de concentrare a elevilor din ciclul primar și gimnazial este modestă. O parte semnificativă a acestora au dificultăți în a înțelege corect întrebările pe care le primesc.
  • Aproximativ 7% dintre elevii din ciclul primar și gimnazial au CES (Cerințe Educaționale Speciale). Atenția suplimentară care trebuie acordată acestor elevi vine la pachet cu o diminuare a cantității de informații care poate fi livrată în sala de clasă.
  • Comunicarea în școli a proiectului nostru lasă uneori de dorit. Există situații în care cadrele didactice au uitat / nu au știu că îi vom vizita și și-au programat alte activități.

SOLUȚII:

  • Îmbunătățirea comunicării
  • Completarea atelierului Dor de Ducă cu un mini-curs montan alcătuit din trei ședințe teoretice urmate de o aplicație practică, în care să putem recapitula și pune în practică ceea ce am învățat în sala de curs;
  • Personalizarea mini-cursului montan prezentat întregii clase funcție de auditoriu (vârstă, formă fizică, capacitate de înțelegere, etc);
  • Continuarea perfecționării cunoștințelor teoretice și practice a elevilor pasionați de educație montană în afara școlii într-un cadru dedicat (exemplu NoGravity Club).

Educația montană este una dintre puținele soluții pe care le avem la îndemână pentru a ajuta elevii din ziua de astăzi să ia o pauză de la ecranele tactile și să-și îmbunătățească forma fizică și cultura generală.
Nu în ultimul rând, o socializare de modă veche, în care elevii vorbesc între ei față în față, nu pe WhatsApp, nu a stricat nimănui.

Educație Montană în Școli și Licee este un proiect NoGravity Club!

Redactat astăzi, 25 octombrie 2023
Alexandru Codreanu
Coordonator proiect Educație Montană în Școli și Licee
Președinte al Asociației NoGravity Educational

Contact Educației Montană în Școli și Licee: Email: contact@nogravity.ro, Mobil: 0720 328 888

The post CONCLUZII INTERMEDIARE ASUPRA IMPLEMENTĂRII EDUCAȚIEI MONTANE ÎN ȘCOLI ȘI LICEE appeared first on Comunitatea Kidiboților.

Uite ce imagini drăguțe au creat cu Inteligența Artificială copiii din Club Kidibot AI! Vrei și tu?

Uite ce imagini drăguțe au creat cu Inteligența Artificială copiii din Club Kidibot AI! Vrei și tu?

Uite mai jos câteva creații ale copiilor de la Clubul Kidibot AI.

Dacă vrei și tu să știi să faci așa ceva, durează câteva minute și e gratis. Click aici să afli cum.

Și acum, câteva dintre prompt-urile (greșelile gramaticale le aparțin autorilor ) + imaginile create de copii la Clubul Kidibot AI în ultimele luni.

Distracție plăcută!

”fluturas adorabil cu aripi curcubeu, cu cristale si cu fundal curcubeu”

”masina tesla cu roti, voley, si rachete cu flacari”

”o fantoma cubandana si o aurora boreala si un cimpoi”

”PISICA CIOCOLATA”

”PICACHIU”

”PICACHIU CU ARIPI SI CRISTALE”

”CATEL CU CAP DE PISICA COADA DE DRAGON SI ARIPI DE FLUTURAS SI LABE DE DRAGON”

”o motocicleta cu aripi in galayxe in spre o gaura neagra”

”VAPOR CU MULTE PISICI condus de o pisica”

”OM CU FATA DE PISICA”

”leu cu fata de pisica cu cristale curcubeu si cu o coroana pe ca cu cristale si cu coarne din cristale”

”PISICA FORMATA DIN BECULETE”

”papagal rosu verde si galben cu ocelari palarie si adidasi si hanorac verde”

”supererou vultur negru cinci giare aripi foarte uriase”

”telefon cu picachiu cu camere picachiu husa cu picachiu”

Vrei și tu să faci așa ceva?

Învață cum GRATUIT aici, în Clubul Kidibot AI.

Proiectul ”Clubul Kidibot AI – Folosim Inteligența Artificială să învățăm Limba Română” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. www.drrm.gov.ro.
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

The post Uite ce imagini drăguțe au creat cu Inteligența Artificială copiii din Club Kidibot AI! Vrei și tu? appeared first on Comunitatea Kidiboților.

Kidibot a fost prezent la “Dislexia fără mască”, în parcul Bordei

Kidibot a fost prezent la “Dislexia fără mască”, în parcul Bordei

Voi știți cât de mulți copii sunt dislexici în România? Enorm de mulți. Și numărul lor crește. Acești copii sunt marginalizați de către societate, profesori, părinți, colegi. Ajung să creadă că au o problemă de intelect, când de fapt ei doar au o problemă de interpretare a textelor lungi, rezolvabilă prin proceduri specifice.

Duminică, 8 Octombrie 2023, Asociația Coordonate Umane a organizat (din nou) un eveniment național pentru susținerea copiilor dislexici. Au venit atât reprezentanți ai instituțiilor de stat, cât și ai Federației de Părinti (Iulian Cristache, Dan Tița, Iuliana Constantinescu), profesori și învățători, elevi, foști elevi.

Kidibot doar i-a ajutat să exerseze crearea de imagini cu Inteligența Artificială + crearea de Mindmap-uri, foarte utilă pentru organizarea interioară.

Și acum, câteva imagini!

The post Kidibot a fost prezent la “Dislexia fără mască”, în parcul Bordei appeared first on Comunitatea Kidiboților.