Ce-ai mai facut in ultima vreme? Nimic deosebit.

Te vezi cu o cunostinta veche dupa cateva luni. Inexorabil, apare intrebarea “Si tu ce mai faci?”. Si in proportie de 80% raspunsul este NIMIC DEOSEBIT, cu variatiunile NU MA LAUD CU NIMIC sau TOT, CUM MA STII… sau MUNCA MULTA. (asta cu munca multa si eu o mai zic cateodata 😛 )

Cat de trist poti sa zica o persoana lucrul asta?!?! Adica a trecut 1 an de zile de cand nu s-a mai vazut cu respectivul si ea NU A FACUT NIMIC care sa merite mentionat? Nu are nici un proiect de suflet? Si-a pierdut viata? A frecat menta? A vegetat, asteptand sa treaca viata? Cat de trist poate sa fie lucrul asta? Sa recunosti in fata altuia ca a mai trecut 5% din viata lui/ei, fara sa ai nimic vrednic de a fi mentionat?

Viata e atat de scurta si trebuie traita la maxim. Ar trebui sa avem tot timpul ceva care sa merite impartasit cu altii. Cand raspunzi la aceasta intrebare cu “NIMIC” asta de fapt inseamna ca iti recunosti gradul de fericire din viata ta. Ti-e rusine cu ce ai facut, adica cu Nimic.

Oamenii care sunt fericiti cand isi tin mintea ocupata cu ceva. Cand au un proiect care ii inspira la care adera. Salveaza balenele. Aduna peturile aruncate de concetatenii nesimtiti prin padurile patriei. Sprijina eutanasierea cainilor vagabonzi. Sau dimpotriva, lupta impotriva ei. Sau isi fac o afacere mica. Sau ajuta batranelele sa treaca strada. Sau se apuca de dansat salsa cu Wilmark. Ideea e sa ITI PLACA sa faci ceva si sa te mandresti cu asta. Sa fii viu. Sa arati ca ai energie si o pui in slujba unui ideal, oricare ar fi el.

Unii prefera sa zica “In ultima vreme am inceput un proiect prin care ajut oamenii sa fie inspirati sa munceasca sa isi atinga visurile” – adica noi 😛

Altii prefera sa zica “M-am apucat de o pasiune mai veche, fotografie de peisaje. Stai sa vezi ce poze faine fac”.

Orice ar fi, va rugam: gasiti-va ceva ce va place si faceti-l. Si spuneti-le si altora. Gasiti-va un vis si urmati-l. Nu mai pierdeti vremea. Si veti fi inspirationali si pentru altii. Si voi veti fi mai fericiti si mai impliniti sufleteste.

Si data viitoare cand te mai vezi cu o cunostinta si face “greseala” sa te intrebe ce ai mai facut in ultima vreme sa incepi sa turui 🙂 Si ea va zice “wow, vreau si eu”. Asta inseamna a inspira 🙂

 

PS. mai sunt si cei care la intrebarea “ce ai mai facut in ultima vreme” raspund: copii, m-am casatorit, am emigrat in canada, etc. In lipsa de altceva, sunt bune si astea 🙂