Pastila de optimism incurabil
Am o super idee de afaceri. Sa producem o pastila de optimism incurabil (si nu ma refer la ecstazy sau alte etnobotanice:)). Si sa iei una pe zi, dimineata pe stomacul gol, ca sa iti dea o credinta habotnica, hard-core, ca totul o sa fie bine.
Imaginati-va: o treime din omenire sufera de depresie si de lipsa de speranta. Celelalte 2/3 au perioade fluctuante de optimism/pesimism – cu exceptia idiotilor, celor extrem de puternici mental si celor saraci cu duhul, care sunt zen non-stop. Cu totii am experimentat si culmile exilirante ale perspectivei succesului (optimismului) dar si vaile intunecate ale lipsei de speranta (pesimism).
Evident, in functie de structura interioara a fiecaruia din noi, fiecare ne invartim undeva intre cele 2 extreme.
– Unii se plimba cu norul de ploaie deasupra capului mai tot timpul. Sunt cei care vad ca un ghinion nu vine niciodata singur, ca vestile rele se succed una dupa cealalta si celebra luminita de la capatul tunelului este din ce in ce mai plapanda.
– Altii, mai putini la numar, merg mai tot timpul pe val. Sunt energizati, sunt optimisti, toate se leaga.
Cred ca majoritatea din noi incercam sa ne montam in perioadele bune, ca sa reusim sa trecem cat mai bine peste perioadele mai putin bune. Si pe masura ce devenim mai intelepti, vedem ca tine de noi aceasta variatie.
Dar, ce este interesant este ca TOTUL tine de perceptie. De felul nostru de a privi lucrurile. Noi, cu propriul nostru creier ne stabilim limita la care decidem daca suntem fericiti sau nu. Noi hotaram daca paharul incomplet de plin este satisfacator sau nu pentru noi.
Unii sunt suparati ca nu au ultimul model de Lamborghini. Altii sunt fericiti ca au avut ce sa puna pe masa azi si copii nu s-au culcat cu burta goala. Daca fericirea este o chestiune personala, in care lupti cu perceptiile si mai ales cu perceptiile care incearca sa ti le insufle iuresul comercial, atunci este in puterea noastra sa devenim mai fericiti din “poiner”. Sa invarti un intrerupator si sa devii mai fericit. Atat de simplu!
De aici si ideea cu pastila de optimism. Iei pastila si ajungi sa crezi 100%, cu TARIE, ca totul va fi bine. Si acest optimism sa iti dea PUTEREA sa tragi la jug ca sa ajungi unde vrei sa ajungi. Eu cred ca o astfel de pastila ar fi un super produs comercial. INCREDEREA IN SINE, OPTIMISMUL si CREDINTA ca totul va fi bine pot sa miste munti. Este o profetie care se auto-implineste. La fel ca atunci cand gandesti ca totul va merge rau. Chiar asa si este.
Dar de ce am lua o astfel de pastila? Oare nu este suficienta puterea noastra interioara sa zicem “STOP gandirii negative, pesimiste“? Se pare ca nu. Suntem slabi si avem nevoie de ajutor ca sa evoluam mai repede. O pastila de optimism ar insemna un astfel de ajutor extern. Ganditi-va cati iau suplimente de slabit in greutate de lene. Majoritatea.
Este o dovada de desteptaciune sa stii ce sa lasi sa te afecteze si ce nu. Pe sleau, e o dovada de prostie imaturitate sa te superi ca nu arati la fel de perfect ca Angelina Jolie care este photoshopata la greu. Sau ca ti-a zgariat un bou masina. Sau ca nu ai un yacht.
Ma uit la oameni “sfinti”, care au ajuns sa se debaraseze de stresul lumesc. Oameni intelepti, asceti, filozofi, care se concentreaza pe infrumusetarea sufletului decat pe imbunatatirea stomacului si a masinii personale. Ei sunt oamenii cu adevarati fericiti, care transcend micilor probleme lumesti. Eu cred ca corpul lor a inceput sa isi produca singur componentele pastilei de optimism. Ar trebui sa le urmam exemplul daca vrem ca fericirea personala sa ne creasca.
Sfatul nostru: Vorbiti cu oameni mai destepti decat voi! Ei va vor arata usor-usor cum sa va produceti singuri pastilele de optimism. Multa bafta!