“Eu sunt Noro si am dat gres de multe ori!” (apropo, nu-i asa ca suna ca in filmele cu Alcoolicii Anonimi? 🙂 ). Asa e, de-a lungul vietii, am avut o gramada de fuck-up-uri. Si o recunosc si sunt mandru de ele. Le imbratisez, pentru ca m-au ajutat sa evoluez la fel ca si succesele mele.
Sa gresesti este perfect omeneste. Toti suntem in aceasta ipostaza de-a lungul timpului. Chit ca gresim in relatii, in afaceri, in cariera, la scoala, cu copiii in fata blocului, cu parintii. Gresim. Si incercam sa invatam din greseli.
Smecheria este ca in general oamenilor LE ESTE RUSINE SA ISI RECUNOASCA GRESELILE. Fata de altii si uneori chiar fata de ei. De ce? Simplu:
a. datorita educatiei. De mici copii, de la scoala, notele se dau de la 10 in jos, bazandu-se pe penalitati. Ai gresit, ZDRANG, ai pierdut 1 punct. Daca ai mai gresit odata, ZDRANG, ai nota 8. Si tot asa. Automat, ti se face frica sa nu mai fii penalizat. Incepi sa stai in banca ta, sa fii cat mai invizibil, ca sa nu mai gresesti. De aceea nationala Romaniei de fotbal joaca tot timpul in defensiva
b. datorita “Dar ce va zice lumea?”. Ceilalti te vor privi cu un zambet de satisfactie in coltul gurii, cu un aer de superioritate. Si noi, ca oameni care am gresit, suntem terorizati de asta. Cum anume sa afle ceilalti ca am dat faliment? Sau ca am luat 4 la BAC? Sau ca nu am destui bani pe cat as vrea ca ceilalti sa creada ca am?
c. datorita obisnuintei. In jurul nostru societatea este o apologie a succesului. Nu vezi nicaieri exemple de erori proslavite. De unde rezulta ca nu e bine sa arati ca gresesti. Ar da naspa.
d. datorita consecintelor efective si potentiale.
Consider o raza de lumina in Romania in acest moment ca oamenii cu cap au inceput sa impartaseasca esecurile lor. Pe StartEvo, la conferinte, in intalnirile face2face. Pentru ca doar imbratisandu-le putem sa crestem mai departe si sa invatam unii de la altii.
Impartasirea esecurilor este la fel de importanta ca impartasirea succeselor.
Dar sa nu o mai lungim atat si sa incep propria lista de esecuri:
- la scoala generala, prima si singura data cand am scris o poezie, tovarasa invatatoare m-a pus sa o recit la serbare. Desi a fost poezia mea, am uitat ultimele versuri. Pe scena, lumini, lume, tacere, penibil. Am inventat ceva pe loc. Dar am zis ca nu mai scriu in viata mea poezii 🙂
- prima intalnire cu o fata, la liceu: dezastru total. 🙂
- primul speech in public, cand am lansat la Hotel Continental Asociatia Marketer. Nu m-am pregatit, ca stiam ca o sa iasa bine. A iesit oribil discursul meu, cu tot cu televiziuni, VIP and stuff. Am invatat enorm de multe atunci.
- prima data cand am fost data afara, la Mediafax, pentru ca dupa 1 luna de la angajare ca “reprezentant marketing” nu vandusem nimic. Gabi Militaru, seful meu de atunci, super om, m-a invatat foarte multe lucruri.
- prima data cand am facut o vanzare cold-call (tot la mediafax). Aveam emotii atat de mari cand am sunat din Pagini Aurii o companie aiurea, cu toti colegii mei uitandu-se la mine, incat simteam ca imi explodeaza tamplele de tensiune. Pe urma, cu timpul, m-am rodat si a fost super ok.
- la Coca-Cola Romania, cand eram marketing trainee, am dat bunul de tipar pentru niste etichete, in valoare de 50,000 eur. Culorile in schimb nu i-au placut brand managerului, care a vrut sa refaca tot lotul. (ma rog, aici a fost destul de interpretabila situatia). Am avut noroc ca la un sondaj prin birou, etichetele de Bonaqua cele noi erau mai placute decat cele vechi de catre colegii mei :). Lotul nu s-a mai refacut. Eram salvat.
- tot la Coca-Cola, cand am vrut sa demonstrez puterea mobile marketingului, am trimis la tot managementul companiei un SMS cu sender Pepsi, in care anuntam o promotie fictiva. Evident, dupa 10 minute am trimis si un alt SMS in care ziceam ca a fost o gluma. Dar deja era prea tarziu :)) Ai mei deja sunasera pe CEO-ul Vodafone, toti greii din companie erau cu tensiunea la maxim. Sefa mea s-a uitat la mine ca la un om nebun atunci si mi-a zis ca niciodata in istorie nu s-a mai intamplat asa ceva si sa fiu recunoscator ca nu am fost dat afara.
- la Neogen, cand ma ocupam de 4 tari, i-am trimis lui Calin Fusu un mail cu concluzia mea foarte bine documentata, ca sucursala din Bulgaria trebuie ori dinamizata, ori inchisa. Si Fusu a forwardat mailul la toti cei 100+ angajati din firma, spunand “Asta e parerea lui Noro. Voi ce ziceti? Sa inchidem Bulgaria?”. Aici regret doar ca i-am dat mail, si nu am vorbit cu el personal, ca sa nu mai aiba ce sa forwardeze 🙂
- Cand am lansat Kuantero, experiente memorabile (plimbat cu tancul, intalniri cu celebritati, sarituri din avion, etc), dupa 1 an am inchis business-ul, ca nu mergea
Ce este util de retinut: Cu totii gresim. Important este sa inveti din greseli, sa nu iti fie frica de ele si sa fii deschis la tot felul de experiente. Va dorim bafta! 🙂
Nu ratati articolul de maine de pe StartEvo 🙂
Bag seama ca nu s-a mai ridicat nimeni asa ca…
Sunt Mirela si am dat gres de multe, multe ori…
Cand eram la Facultate ni se spunea in mod constant: Voi sunteti generatia care ne va salva ( am prins Revolutia in anul l ), voi sunteti viitorii manageri ai companiilor care sunt si care vor aparea. Daaa!…. In calitate de manager, pot spune ca am facut toate greselile pe care ni le-au prezentat dascalii nostri la rubrica : ASA NU!
Am pornit 3 afaceri clasice: una am predat-o mai departe la niste oameni mult mai disciplinati – economic vorbind, Slava Domnului ; una am decapitalizat-o in anii de boom economic cand mi se parea asa logic ca am sa am timp sa recuperez, incat dorinta de a avea propria casa si masinile aferente a fost mult mai puternica decat prudenta in afaceri si una a fost minunata, moderna si aliniata la tendintele actuale, dar am descoperit ca sora mea o face mai bine ca mine: ) Bravo Sister!…
Dar cu toate astea, incerc sa imi pastrez echilibrul emotional ( a naibii de greu!) si asa cum spunea Neale Donald Wash :
“… nu esti “povestea” ta. Cine esti tu cu adevarat este cu mult mai mare decat aceasta. Este in regula sa renunti la trecutul tau acum.
Cei mai multi dintre noi avem o poveste despre cum am ajuns sa fim ceea ce suntem, despre cum e sa fim “noi” si de ce este cateodata atat de greu sa treci prin viata. Toate aceste lucruri nu au nimic de-a face cu cine suntem noi acum.
Cat de des te raportezi la “povestea ta” pentru a experimenta viata? Esti pregatit sa renunti la a face asa ceva acum?
Cum ar fi ca “tu” sa te creezi pe tine insuti asa cum vrei sa fii, si nu asa cum crezi ca esti? Nu ar fi minunat? Ei bine, poti. Tot ce trebuie sa faci este sa renunti la povestea ta. ”
Ei, vedeti? De teorie mi-e podul plin; practica ma omoara!
Si apropo, Noro, greseala numarul 7 e foarte, foarte tare! Cati ani aveai pe atunci? Mai mult de 16?
hahaha. da, aveam vreo 24 :)). Eram Region e-Marketing pe 9 tari :)). Pur si simplu am vrut sa arat la 20 de sefi cum e sa nu fii primul pe piata pe o chestie foarte inovativa :))
multumesc frumos pentru impartasirea experientelor tale. foarte interesante 🙂