Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari

 

Sunt constienta de faptul ca evolutia incepe cu cat esti mai mic. Suntem mandri de modul in care au evoluat copii nostri si cat de multe stiu de la varste foarte fragede. Pe de o parte e meritul nostru, pe de alta parte e meritul unora dintre desenele animate, alte cunostinte acumulate sunt din cartile rasfoite sau jocurile ce le dezvolta creativitatea.

 

In ultima vreme ma confrunt cu urmatoarea situatie. Am casa plina de jucarii (O data pe an fac selectie si le donez campaniei Craciun Special, dar in rest…) . Obisnuiti sa aiba de toate, copii mei cand se uita intr-un raft de jucarii in magazin vad doar 1-2 jucarii despre care imi spun “Pe asta NU o avem. Mi-o cumperi mami?”.

Amintirile mele din copilarie sunt un pic diferite. Mergeam cu parintii in magazin, ma uitam in raft si observam ca am acasa doar 2-3 jucarii la fel. Oricum, recunosc ca nu indrazneam sa cer sa mi se cumpere vreo jucarie noua. Stiam ca sunt doar doua sau trei momente din an cand voi primi cu siguranta.

Acum ma chinui din rasputeri sa-i explic copilului ca nu trebuie sa avem acasa tot ce-i expus in magazin pe raft si ca n-o sa-i cumpar. Din cand in cand ii simt privirea taioasa, dar din fericire ii trece repede dupa ce-i explic cum stau lucrurile.

Dar ce ma fac cu bunicii, prietenii si alte cunostinte care imi tot aduc? Cred ca foarte curand ii bag pe toti intr-o sedinta. 🙂

 

Si cu toate acestea, simt ca cu cat sunt mai putine jucarii, cu atat valoarea lor este mai mare. Cu cat sunt mai multe, parca ii plictisesc, ii dezintereseaza si pana la urma au tot 1-2 maxim 3 jucarii preferate. Si cu ce folos? Care e beneficiul?

De aici puteti face singuri corelatia cu problemele mari ale unor copii un pic mai mari.

 

Voi cum procedati?