0
(0)

Începând cu luna Octombrie 2020, platforma educațională Kidibot a fost lansată oficial în Republica Moldova. Ea este deja prezentă în mai multe țări: România (în 63% din școli), Statele Unite ale Americii (2000+ școli), Canada, Italia.

Obiectivul principal al Kidibot.MD este să ajute copiii de gimnaziu să-și dorească să învețe mai mult, să citească mai mult și să facă mai multe fapte bune prin joacă.

Copiii își pot creea conturi gratuite pe www.kidibot.md specificând școala/localitatea unde învață, urmând să răspundă la peste 12,000 chestionare, dovedind că au citit lecturi în limba română, precum ”Domnul Trandafir” sau ”Harap-Alb”, că au lucrat la matematică, la științe, la educație financiară și multe altele materii curiculare și extra-curriculare. Ei sunt astfel captivați într-o lume de poveste, cu extratereștrii haioși și copii deștepți, unde învață prin joacă, în echipă, printr-un set de 20 de motivații diferite, precum presiune social pozitivă, disonanță cognitivă, patriotism local, inspirație de la personalități, etc..

Profesorii din Republica Moldova vor beneficia de asemenea de aceasta platformă educațională, având ajutor la predarea la clasele lor, posibilitatea să creeze bătălii de antrenament (în loc de teme), să câștige diplome și certificate.

Există și un concurs cu premii în primele 2 luni de la lansare: cărți în limba română, furnizate de către Editura Arthur, Editura Niculescu, Robofun și revista Știință&Tehnică. Ulterior celor 2 luni, Kidibot Moldova va rămâne funcțional pe termen nelimitat!

Până în acest moment pe platformă s-au înscris deja copii și profesori din 141 de școli din Republica Moldova.

Intrarea pe platforma www.kidibot.md este gratuită.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Relatia cu Republica Moldova.

Ti-a placut?

Da click pe o stea sa votezi!

Rating mediu 0 / 5. Numar voturi: 0

Nu exista voturi pana acum! Fii tu primul. 🙂

Intrucat ai considerat acest articol bun...

Avem o rugaminte la tine: poti sa ne dai si un scurt review pe Google aici? https://g.page/r/CYQak7qPsZsYEAI/review:). Multumim anticipat.

Ne pare rau ca acest articol nu a fost util pentru tine

Ajuta-ne sa ne imbunatatim

Cum putem sa devenim mai buni?