0
(0)

Am o întrebare pentru tine. Unde pot găsi în România un eveniment în care să văd efervescența ideilor din știință, para-știință, business, macro-economie, dinamică puterilor, filosofie și multe altele? Unde sute de oameni relaxați, experți în domeniile lor de activitate, își alocă timp și energie pentru a transferă cunoștințe? Fără încrâncenare, fără stres, fără să-i intereseze să primească ceva la schimb?

În antichitate, societatea a evoluat enorm datorită unor tehnici de învățare deosebite. Profesorii, laolaltă cu discipolii, aflați în agora, pe pajiști serene sau în temple ale cunoașterii, creau o atmosfera incredibilă de împărtășire și descoperire.

Egalitatea era asigurată de respectul reciproc, fiecare profesor era pe rând ba profesor ba învățăcel. În acest mediu sigur schimbul de idei și concepte era garantat. Matematică, științele, filosofia, oratoria – toate au avut o creștere fulminantă în acei ani.

În România există de 34 ani un eveniment care se bazează pe acest sistem. Se numește Atlantykron (tabăra de științe pentru tineret) și se desfășoară timp de o săptămână pe Insula Inelul de Piatră, Capidava, Topalu, aflată la 23 km nord de Cernavodă, pe Dunăre.

Dar ce se întâmplă efectiv aici?

Aproximativ 3-400 de oameni, români, americani, australieni, israelieni și alte nații își pun corturile pe insula Atlantykron, la adăpost de caniculă printre arborii seculari.

De dimineață, de la ora 8 AM până târziu în noapte, la focuri de tabăra pe stâncile de calcar de pe malul Dunării se dezbat concepte și idei din toate domeniile.

Există și o structura a programului.

–        Sunt 2 conferințe pe zi (de la ora 11 – 13 și de la 17-19) unde vin invitați cu greutate (astronauți, membrii în diverse Academii, profesori, arhitecți, experți în crearea de țări, contra-amirali, exploratori, autori SF, etc.).

–        Sunt 30 de cursuri și activități: de la Raspery Pi la Supraviețuire/Bushcraft, de la robotică si primul ajutor la crearea de dreamcathere, de la yoga și meditație la mers cu kayakul, de la comunicare si radio-amatorism la gamification și printare 3D, de la educație financiară până la psihologie, de la fotografie în natură până la prinderea și inelarea păsărilor, de la călătorii fantasy și caligrafie până la concursuri de bancuri (bune și proaste).

–        Seară, de la 21 la 23 avem tot felul de activați WOW, de la intrat în direct cu NASA până la discutat cu ingineri de la James Webb telescop, de la concerte ținute adhoc de participanții la tabăra (soprana Diana Pap, Ana Creangă, Andi D, formația “Sigur că da”)

–        Noaptea, tinerii joacă Mafia la cantină, se uita la stele si planete cu telescoapele instalate de Urania sau discuta filosofie la focul de tabăra, unde regulă este că trebuie să aduci măcar un lemn că bilet de intrare.

Între aceste evenimente, peste tot pe insula se văd grupuri-grupuri de oameni care se opresc și discuta cu pasiune despre tot felul de subiecte. De la metalurgie la mecanică cuantică, de la sisteme umane de organizare până la concepte SF (am menționat că în fiecare an sunt lansări de cărți SF? – Pavcon, Nemira, si altele…). Astfel, o deplasare de la scenă până la cantină a unui invitat cu greutate poate să dureze lejer 3 ore pentru o distanță de aprox 100 m. De exemplu, domnul profesor Florin Munteanu, pasionat în științele complexității cred că deține recordul în acest sens, fiind pregătit să dezbată ore întregi subiecte pe care mintea umană normală cu greu le poate cuprinde.

Anul acesta am avut ziua energiei verzi, cu invitați din domeniu fotovoltaicelor (Carpat Energy), ziua energiei nucleare (invitat NuclearElectrica), ziua AI (cu invitați de marca precum scriitorul Hugo de Garis), ziua comunicării, etc..

Am avut numeroase concursuri cu premii, de la găsit soluții grele la problemele actuale, precum reciclarea panourilor fotovoltaice, până la concursul de bancuri

Relu Nica (fost salvamontist, fost cabanier) ne-a învățat bazele supraviețuirii în situații de urgență în natură (batoning, creare adăpost, interacțiunea cu urșii, …)

Este așa de bine să ai o pauză de la lumea reală și să fii între oameni pozitivi, care interacționează frumos, și care sunt fascinați de corola de minuni a lumii.

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu prea am multe ocazii în decursul unui an de conversații “intellectually challenging” susținute. Aici, pe insula Atlantykron, timp de o săptămâna simt că îmi explodează capul de calitatea și cantitatea discuțiilor.

Inițial, mă gândeam să clasific Atlantykron drept o societate utopică, unde oameni diverși, în picioarele goale sau sandale, la umbră copacilor și în apă Dunării reușesc să creeze un sistem de schimb de informații și cunoștințe primordiale, care ne inspiră pe toți să devenim oameni mai buni. Fără răutăți, fără droguri, fără limbaj vulgar, fără manele, fără să-și deranjeze aproapele (prea mult). Dar, am realizat, că nu este o societate utopică. Dimpotrivă, este o societate perfect posibilă.

Ar trebui să avem astfel de insule Atlantykron peste tot în România, care să atragă oamenii care își doresc ceva mai mult de la viață. Oameni care își doresc să ofere cunoștințe, să împărtășească cu alții înțelepciunea acumulată. O rețea de minți diverse, pasionate de cunoaștere.

Și așa cum zicea Alexandru Mironov, unul dintre stâlpii Atlanykron-ului, poate în viitor, insula se va înalta că o nava spațială, să poată să ajungă departe. Cine știe, poate că echipa Știință&Tehnică va fi cea care va monta motoarele anti-gravitaționale J

Atlantykron 2023 s-a încheiat, așteptăm cu nerăbdare Atlantykron 2024. O săptămâna WOW din cele 52 de săptămâni, care îți da o satisfacție mai mare decât cel mai luxos hotel din lume. O săptămâna în natură, cu cântec de păsărele, țânțari simpatici 2 ore/zi, șuierat de vânt, curgerea lînă a Dunării și sute de creiere conectate între ele că într-un Nexux uriaș.

Aceasta tabără nu ar fi posibilă fără implicarea numeroșilor parteneri, care fiecare iși aduce aportul cum poate. De exemplu, Direcția Silvica Constanța (proprietarea insulii ne lasă să organizăm acest eveniment annual aici). Agentia Națională de Îmbunătățiri Funciare ne ajută cu 2-3 bac-uri în fiecare an, care sunt trase lângă mal. STS-ul ne asigură conectarea la internet. Primăria Cernavodă se implică și ea în organizare. Companii private, precum Dyomedica Ploiești, UTI, K2, Nuclearelectrica oferă resurse bănești. Asociația pentru Tineret și Evoluție susține financiare un superb foc de artificii la începutul taberei. Benq a dat proiectoare. Civitas asigura liniștea pe insulă. Zaka AI, CryptoData, Tolrem Automation and Control, fiecare ajută cum poate. Nu de alta, dar fiecare utopie trebuie să fie susținută cu resurse astfel încât să permită participanților să se concentreze pe activitatea lor principală, care generează cea mai mare plusvaloare.

Dacă vrei să participi și tu această societate utopică, ideală pentru dezvoltarea armonioasă a României, te invităm la următoarea ediție, din 2024. Sau, cum spunem noi, participanții de pe insulă, ”ne vedem mâine”.

PS. Cateva poze cam nereusite. De obicei nu stateam cu telefonul dupa mine, asa ca 99% din actiune nu am prins-o. Am facut aprox 30 de poze toata tabara Asa e cand vrei sa fii relaxat.

The post Este Tabăra de Vara Educațională Atlantykron o Societate Utopică a Cunoașterii? appeared first on Comunitatea Kidiboților.

Ti-a placut?

Da click pe o stea sa votezi!

Rating mediu 0 / 5. Numar voturi: 0

Nu exista voturi pana acum! Fii tu primul. 🙂

Intrucat ai considerat acest articol bun...

Poti sa ne dai si un scurt review pe Google aici? https://g.page/r/CYQak7qPsZsYEAI/review 🙂

Ne pare rau ca acest articol nu a fost util pentru tine

Ajuta-ne sa ne imbunatatim

Cum putem sa devenim mai buni?