0
(0)

Imi aduc aminte de primul meu job unde a trebuit sa port cravata. Trebuia sa fac vanzari pentru Mediafax, prin anii ’90. Si imi aduc aminte prima data cand a trebuit sa sun un potential client, luat din Pagini Aurii, sa incerc sa ii vand informatii de afaceri.

A fost un dezastru. Eram atat de emotionat, de stresat, cu toti colegii uitandu-se la mine cum ma fac de ras, incat am retinut acel moment pana acum.

obama

Pur si simplu, educatia pe care am avut-o cu totii: “Nu vorbi cu strainii“, timp de 19 de ani, a avut un efect foarte puternic. Pur si simplu a trebuit sa ma reinventez, sa pot sa vorbesc cu strainii. Si mai mult decat atat, a trebuit sa fiu relaxat, jovial, convingator, ca pestele in apa. Pentru ca degeaba suni, daca prin fir transmiti stresul si inima care iti sare din piept.

Au trecut anii, si acum, in perioada actuala, in care sunt activ implicat in propria afacere si StartEvo, mi-am dat seama de importanta vorbitului cu persoanele straine. Si am mai constientizat un lucru care este FOARTE important si pe care vreau sa il impartasesc cu voi.

Eu personal am decis sa NU mai trimit emailuri la rece (aka spam sau mai bine zis, business spam), prefer sa sun direct. Daca raspunde si vorbim, pe urma, ca follow-up trimit (em) mail, nu inainte. Pentru ca ratele de conversie la mailuri trimise fara vorbit prealabil sunt zero. Iar ratele de conversie la telefoane sunt mult mai mari.

Asa ca, atunci cand vrem sa vorbim cu cineva pe care nu il stim, il sunam direct. Poate sa fie si imparatul universului. Poate sa fie in Japonia. Nu conteaza. Il sunam, vorbim si pe urma ii dam pe mail ce trebuie (zic “noi”, pentru ca asta o facem in firma/asociatie cu totii acum). Mailul la rece este mort. Telefonul sa traiasca.

In continuare exista mici reticente, date de buna crestere. Dar le depasim rapid, mai ales stiind ca putem ajunge la oricine in lumea asta din cativa pasi 🙂

Ce va uram si voua? Sa va depasiti eventuala teama de necunoscut si sa fiti curajosi cand este vorba de a va urmari interesul. 99% din lumea asta nu o face, asa ca va veti diferentia frumos de ei. Si succesul va veni mai ales daca atunci cand sunati, spuneti cateva lucruri care ii trezesc celuilalt interesul. 🙂

 

Multa bafta.

 

Ti-a placut?

Da click pe o stea sa votezi!

Rating mediu 0 / 5. Numar voturi: 0

Nu exista voturi pana acum! Fii tu primul. 🙂

Intrucat ai considerat acest articol bun...

Poti sa ne dai si un scurt review pe Google aici? https://g.page/r/CYQak7qPsZsYEAI/review 🙂

Ne pare rau ca acest articol nu a fost util pentru tine

Ajuta-ne sa ne imbunatatim

Cum putem sa devenim mai buni?